Ploua lini\u0219tit, ca \u0219i cum ora\u0219ul ar fi \u00eencercat s\u0103-\u0219i spele ferestrele de amintiri. Mira \u00eenchise u\u0219a bibliotecii \u0219i, \u00een mirosul de h\u00e2rtie veche \u0219i praf curat, deschise cutia pe care o adusese din podul tat\u0103lui ei. De c\u00e2nd mama plecase, casa r\u0103m\u0103sese plin\u0103 de obiecte care \u00eei repetau numele \u00een \u0219oapt\u0103: Ana. Un nume scurt, u\u0219or de pierdut \u00eentr-o propozi\u021bie, greu de scos dintr-o inim\u0103.<\/p>\n
\u00cen cutie, printre fotografii neclare \u0219i felicit\u0103ri de Anul Nou, Mira g\u0103si un cardigan albastru, cu l\u00e2na u\u0219or tocit\u0103 la coate. \u00cel recunoscu imediat. Mama \u00eel purtase \u00eentr-o iarn\u0103 c\u00e2nd desz\u0103peziser\u0103 \u00eempreun\u0103 treptele bibliotecii, r\u00e2z\u00e2nd c\u0103 \u201es\u0103p\u0103m arheologie prin iarn\u0103\u201d. Mira \u00eel str\u00e2nse la piept. Dup\u0103 un moment, b\u0103g\u0103 m\u00e2na \u00een buzunarul drept, c\u0103ut\u00e2nd poate o batist\u0103, un ac de siguran\u021b\u0103, vreo moned\u0103 r\u0103mas\u0103 din alte vremuri. G\u0103si un bilet de autobuz, galbenit, pe care cerneala se f\u0103cuse aproape gri. Pe spate, cu o grafie atent\u0103, scria: \u201eOra 18. Banca din fa\u021ba cinematografului \u2018Dacia\u2019. Te a\u0219tept. T. 12 octombrie 1988.\u201d<\/p>\n
Mira se a\u0219ez\u0103 pe scaun, ca \u0219i cum un val ar fi izbit-o din senin. 1988. Un an \u00een care ea nici m\u0103car nu era \u00een plan. \u00ce\u0219i trecu degetele peste litere, \u00eencerc\u00e2nd s\u0103 ghiceasc\u0103 presiunea m\u00e2inii, graba cu care au fost f\u0103cute. Cine era T.? Un prieten? Un coleg? O iubire? T\u0103cerea din jur p\u0103rea, brusc, \u00eenc\u0103rcat\u0103 cu un alt fel de timp.<\/p>\n
Seara, acas\u0103, tat\u0103l ei preg\u0103tea ceai c\u00e2nd ea i-a ar\u0103tat biletul. B\u0103rbatul \u00eel privi ca pe o fotografie cu cineva drag. Nu-\u0219i schimb\u0103 expresia, dar Mira sim\u021bi c\u0103, \u00eentr-un col\u021b de privire, o lumin\u0103 veche se aprinsese scurt.<\/p>\n
\u201e\u021ai-e frig?\u201d \u00eentreb\u0103 el, mecanic, pun\u00e2ndu-i o can\u0103 \u00een fa\u021b\u0103.<\/p>\n
\u201eCine e T.?\u201d \u00eentreb\u0103 Mira, simplu.<\/p>\n
Tat\u0103l \u00ee\u0219i trecu limba peste buza de jos, o pauz\u0103 mic\u0103, apoi spuse: \u201eNu \u0219tiu. Pe atunci cinematograful era plin. Poate cineva din cor. Mama ta c\u00e2nta frumos.\u201d Apoi \u00ee\u0219i sorbi ceaiul, ca \u0219i cum \u00eentrebarea ar fi curs \u00eenapoi, \u00een cea\u0219c\u0103. Nu-l for\u021b\u0103. \u00centre ei doi, dup\u0103 ce Ana plecase, respectul pentru t\u0103ceri devenise o form\u0103 de grij\u0103.<\/p>\n
\u00cen noaptea aceea, Mira intr\u0103 \u00eentr-un grup de Facebook cu nume sentimental: Ora\u0219ul Nostalgic. Post\u0103 o fotografie cu biletul, o descriere scurt\u0103 \u0219i \u00eentrebarea: \u201eCine \u00ee\u0219i aminte\u0219te un \u2018T.\u2019 care avea leg\u0103turi cu cinematograful Dacia, \u00een 1988?\u201d R\u0103spunsurile venir\u0103 \u00eencet. Pove\u0219ti cu filme v\u0103zute pe furi\u0219, cu burlane pe care se cobora \u00een pauz\u0103 la o \u021bigar\u0103, cu bilete rupte \u00een dou\u0103 la intrare. Dup\u0103 o or\u0103, \u00eentr-un mesaj privat, o femeie \u00eei scrise: \u201eCred c\u0103 \u00eel cau\u021bi pe Teodor C. Era violonist. \u021ainea repeti\u021bii \u00een sala mic\u0103. Acum repar\u0103 radiouri pe Strada Vulturului.\u201d<\/p>\n
A doua zi ploua mai m\u0103runt. Mira \u00ee\u0219i puse cardiganul mamei \u0219i ie\u0219i. Atelierul era mic, cu rafturi pline de aparate cu butoane metalice, ca ni\u0219te z\u00e2mbete din alt\u0103 epoc\u0103. \u00cen spatele tejghelei, un b\u0103rbat \u00een v\u00e2rst\u0103 cu p\u0103rul alb, tuns scurt, \u0219urub\u0103rea atent o cutie muzical\u0103.<\/p>\n
\u201eTeodor C.?\u201d \u00eentreb\u0103 ea.<\/p>\n
\u201eUneori, c\u00e2nd nu sunt doar domnule,\u201d r\u0103spunse el, f\u0103r\u0103 s\u0103 ridice privirea.<\/p>\n
Mira \u00eei \u00eentinse biletul. El \u00eel lu\u0103, \u0219i degetele i se oprir\u0103, ca \u0219i cum ar fi atins un pui de pas\u0103re. F\u0103cu un pas \u00een spate, se a\u0219ez\u0103. Privirea lui, p\u00e2n\u0103 atunci sigur\u0103, se f\u0103cu moale, ca un lacut. \u201eAna,\u201d spuse, mai mult pentru sine. \u201e\u00cemi pare c\u0103 plou\u0103 mereu c\u00e2nd se \u00eentoarce trecutul.\u201d<\/p>\n
\u201eAna era mama mea,\u201d spuse Mira, cu o voce care \u00eei tremura pu\u021bin. \u201eN-am \u0219tiut despre\u2026 dumneavoastr\u0103.\u201d<\/p>\n
Teodor \u00ee\u0219i a\u0219ez\u0103 palmele pe mas\u0103. \u201eNe-am cunoscut aici, \u00een spatele cinematografului, la repeti\u021bii. Eu c\u00e2ntam la vioar\u0103 la proiec\u021bii mute, c\u00e2nd mai prindeam. Ea venea dup\u0103 serviciu, m\u0103 asculta. Era toamn\u0103. Am planificat s\u0103 plec\u0103m la Ia\u0219i, la orchestr\u0103, pe 12 octombrie. I-am dat un bilet, s\u0103 fie semn. Am stat pe banca aia p\u00e2n\u0103 au stins luminile \u0219i au m\u0103tura\u021bi cu mopul. N-a venit.\u201d Z\u00e2mbi, f\u0103r\u0103 repro\u0219. \u201eNu i-am putut purta sup\u0103rare. Uneori, oamenii aleg s\u0103 r\u0103m\u00e2n\u0103. E \u0219i asta o form\u0103 de curaj.\u201d<\/p>\n
\u201eA r\u0103mas. Cu noi,\u201d spuse Mira, f\u0103r\u0103 s\u0103 \u0219tie de ce sim\u021bea nevoia s\u0103-l apere pe cineva care, de fapt, nu gre\u0219ise nimic. \u201eEu am crescut printre c\u0103r\u021bi. Mama \u00eemi citea seara, \u00eemi c\u00e2nta c\u00e2teodat\u0103, dar rar. Mereu ca pentru sine.\u201d<\/p>\n
Teodor se ridic\u0103 \u0219i scoase dintr-o cutie o caset\u0103 audio maro, cu o etichet\u0103 pe care se vedea un A scris alungit. \u201eAm l\u0103sat asta \u00een sala de repeti\u021bii, pe un scaun, \u00een ziua aceea. Dac\u0103 ar fi venit, ar fi g\u0103sit-o. Poate n-a mai ajuns nimeni acolo. Poate a ajuns cine trebuia, dar nu atunci.\u201d<\/p>\n
\u201ePutem s\u0103 o ascult\u0103m?\u201d \u00eentreb\u0103 Mira.<\/p>\n
Biblioteca mirosea, \u00een seara aceea, a ploaie adus\u0103 pe paltoane \u0219i a l\u0103m\u00e2ie de la produsul de cur\u0103\u021bat. Teodor aduse un casetofon mic. Mira trase jaluzelele pe jum\u0103tate, l\u0103s\u00e2nd ora\u0219ul s\u0103 se uite doar cu un ochi la ce aveau s\u0103 aud\u0103. Teodor ap\u0103s\u0103 Play. Se auzi, cu un huruit dulce, o lini\u0219te \u00een care a\u0219tep\u021bi ceva. Apoi, vocea unei femei, curat\u0103, cu un tremur mic care f\u0103cea totul viu:<\/p>\n
\u201eTeo, dac\u0103 e\u0219ti acolo, dac\u0103 e cineva acolo… C\u00e2nd nu \u0219tiu cum s\u0103 plec, c\u00e2nt. C\u00e2nd nu \u0219tiu cum s\u0103 r\u0103m\u00e2n, tac. O s\u0103 vin. O s\u0103\u2026 \u00ce\u021bi las melodia asta. Dac\u0103 nu ajung, pune-o la o fereastr\u0103 \u0219i las\u0103 v\u00e2ntul s\u0103 o duc\u0103 unde trebuie.\u201d<\/p>\n
Apoi, c\u00e2nt\u0103. Nu o roman\u021b\u0103 cunoscut\u0103, ci o linie simpl\u0103, ca o potec\u0103. Mira \u00ee\u0219i sim\u021bi degetele \u00eencle\u0219t\u00e2ndu-se \u00een cardigan. Vocea aceea era a casei, a s\u00e2mbetelor cu borcane de dulcea\u021b\u0103, a zilelor c\u00e2nd mama t\u0103cea lung \u0219i d\u0103dea cu aspiratorul \u00eentr-o camer\u0103 deja curat\u0103. Apoi, pauz\u0103, \u0219i o fraz\u0103 scurt\u0103, ca un nod: \u201eIart\u0103-m\u0103 pentru tot ce nu am s\u0103 apuc s\u0103-\u021bi explic.\u201d<\/p>\n
Teodor opri casetofonul cu o grij\u0103 de chirurg. \u201eN-am \u0219tiut. N-am mai \u0219tiut nimic.\u201d Vorbea \u00eencet, s\u0103 nu sparg\u0103 ceva.<\/p>\n
Mira \u00ee\u0219i \u0219terse ochii cu dosul palmei. \u201eAm crezut mereu c\u0103 via\u021ba mamei a fost un \u0219ir corect de lucruri ordonate. Tu mi-ai ar\u0103tat c\u0103, \u00eentre rafturi, erau \u0219i c\u0103r\u021bi \u00eendoite la col\u021b.\u201d<\/p>\n
Zilele urm\u0103toare, ideea \u00ee\u0219i f\u0103cu loc \u00een Mira ca un bulg\u0103re de z\u0103pad\u0103 care adun\u0103 lumin\u0103: o sear\u0103 la bibliotec\u0103, \u00een care oamenii aduc scrisori pe care nu le-au trimis niciodat\u0103. Le zice Seara scrisorilor netrimise. F\u0103cu o afi\u0219are simpl\u0103 pe u\u0219\u0103 \u0219i \u00eenc\u0103 una pe grupul Ora\u0219ul Nostalgic. Teodor aduse un radio reparat, s\u0103 c\u00e2nte \u00eencet \u00een fundal. Tat\u0103l Mirei veni \u0219i el, cu o c\u0103ma\u0219\u0103 albastr\u0103, pun\u00e2ndu-\u0219i ochelarii doar c\u00e2nd nu-l vedea nimeni.<\/p>\n
Au venit vreo treizeci de oameni. Un b\u0103iat \u00ee\u0219i citise scurta scrisoare c\u0103tre fratele lui, \u201e\u00eemi pare r\u0103u c\u0103 am v\u00e2ndut bicicleta f\u0103r\u0103 s\u0103-\u021bi spun\u201d. O femeie scrisese mamei: \u201ete-am iertat.\u201d Un domn care nu mai ridicase niciodat\u0103 m\u00e2na \u00eentr-o sal\u0103 \u00ee\u0219i recitise singurului c\u00e2ine: \u201e\u0219tiu c\u0103 te-ai speriat de furtuna aia, dar eu am fost acolo.\u201d<\/p>\n
La sf\u00e2r\u0219it, Mira scoase biletul acela g\u0103sit \u00een buzunar. \u00cel citi cu voce tare. \u201eOra 18. Banca din fa\u021ba cinematografului \u2018Dacia\u2019. Te a\u0219tept. T.\u201d Apoi, apas\u0103 Play. Vocea Anei umplu biblioteca. Teodor \u00ee\u0219i \u021binu capul \u00eenclinat. Tat\u0103l Mirei \u00ee\u0219i ascunse ochii \u00een buzunarul sacoului, de parc\u0103 \u00ee\u0219i c\u0103uta \u0219erve\u021belele.<\/p>\n
Dup\u0103 ce s-a golit sala, tat\u0103l r\u0103mase \u00een urm\u0103. Se uit\u0103 la Mira \u0219i, cu o sinceritate pl\u0103p\u00e2nd\u0103, spuse: \u201eAm \u0219tiut de bilet. Nu de acesta. Altul. Pe atunci, n-am \u00eentrebat. M-am temut c\u0103, dac\u0103 \u00eentreb, o pierd. Uneori, a iubi e s\u0103 nu ceri explica\u021bii. A venit acas\u0103 \u00een seara aceea \u0219i a t\u0103cut. Apoi a \u00eenceput s\u0103 c\u00e2nte \u00een buc\u0103t\u0103rie, foarte \u00eencet. Am \u0219tiut c\u0103 r\u0103m\u00e2ne. N-am \u00eentrebat de ce. M-am g\u00e2ndit c\u0103, dac\u0103 n-a putut pleca, pot s\u0103 o ajut s\u0103 r\u0103m\u00e2n\u0103 frumos.\u201d<\/p>\n
Mira se apropie \u0219i \u00eei cuprinse \u00eencheietura. Oasele i se p\u0103reau foarte clare, ca ni\u0219te note pe portativ. \u201eAi iubit-o bine,\u201d \u00eei spuse. El z\u00e2mbi pu\u021bin, ca un om care prime\u0219te, \u00een sf\u00e2r\u0219it, rezultatul unei analize.<\/p>\n
Dup\u0103 seara aceea, banca din fa\u021ba cinematografului deveni un fel de adres\u0103 secret\u0103. Cineva l\u0103sa acolo o scrisoare, altcineva o lua \u0219i o ducea la bibliotec\u0103, unde Mira le ascundea, ca \u00eentr-un herbarium, \u00eentre paginile c\u0103r\u021bilor. Teodor venea \u00een fiecare joi, aducea c\u00e2te un radio care, dup\u0103 ce se trezea, prindea doar posturi cu voci calde. Mira \u00eei preg\u0103tea ceai cu felii sub\u021biri de m\u0103r. Vorbeau despre nimicuri\u2014cum joac\u0103 lumina pe pardoseal\u0103, cum fo\u0219ne\u0219te h\u00e2rtia bun\u0103 c\u00e2nd o atingi. \u00centr-o zi, Teodor aduse o e\u0219arf\u0103 ro\u0219ie.<\/p>\n
\u201eO s\u0103-i \u021bin\u0103 cald cuiva,\u201d spuse el. \u201eEu am \u021binut cald multor obiecte. Mi-ar pl\u0103cea ca, m\u0103car o dat\u0103, ceva al meu s\u0103 \u00eenc\u0103lzeasc\u0103 o zi.\u201d<\/p>\n
Apoi, \u00eentr-o dup\u0103-amiaz\u0103 de la \u00eenceput de prim\u0103var\u0103, Mira g\u0103si pe banc\u0103 un plic cu scrisul lui Teodor. \u201ePentru Ana. \u0218i pentru orice inim\u0103 care cite\u0219te.\u201d \u00cen\u0103untru, o scrisoare, h\u00e2rtie sub\u021bire:<\/p>\n
\u201eAna,<\/p>\n
Am \u00eenv\u0103\u021bat s\u0103 a\u0219tept f\u0103r\u0103 s\u0103 m\u0103 usuc. Am \u00eenv\u0103\u021bat c\u0103 plecarea poate fi gest de iubire \u0219i r\u0103m\u00e2nerea, o dovad\u0103 de curaj. M-am sup\u0103rat pe tine doar c\u00e2t ai folosit s\u0103 \u0219tiu s\u0103 iert. Dac\u0103 muzica ta \u00eenc\u0103 se aude la vreo fereastr\u0103, s\u0103 \u0219tii c\u0103 am stat sub ea, uneori, cu paltonul desf\u0103cut, ca s\u0103 m\u0103 plou\u0103. Nu m-am \u00eemboln\u0103vit. M-a f\u0103cut bine. <\/p>\n
Mira,<\/p>\n
\u00ce\u021bi mul\u021bumesc c\u0103 m-ai l\u0103sat s\u0103 pun casetele trecutului pe o mas\u0103 curat\u0103. \u00cen atelier, c\u00e2nd str\u00e2ng ultimele \u0219uruburi, m\u0103 g\u00e2ndesc c\u0103 via\u021ba se repar\u0103 cu r\u0103bdare, dar nu devine nou\u0103. Doar \u00eencepe s\u0103 func\u021bioneze din nou. \u021aine banca viu. \u021aine banca liber\u0103. Teo.\u201d<\/p>\n
Mira \u00ee\u0219i lipi scrisoarea de piept. \u00cen aceea\u0219i sear\u0103, sun\u0103 la u\u0219a tat\u0103lui ei. \u00cei \u00eentinse plicul. Au citit \u00eempreun\u0103, pe canapeaua pe care alt\u0103dat\u0103 se uitau la emisiuni despre gr\u0103din\u0103rit, \u00een timp ce Ana \u00ee\u0219i punea bigudiuri. La final, tat\u0103l puse e\u0219arfa ro\u0219ie \u00een jurul g\u00e2tului \u0219i spuse: \u201eMergem?\u201d<\/p>\n
Au ie\u0219it, cu pa\u0219i potrivi\u021bi, spre banca din fa\u021ba cinematografului. Ploua fin, insistat, ca o m\u00e2ng\u00e2iere. Tat\u0103l leg\u0103 e\u0219arfa de sp\u0103tarul b\u0103ncii, un gest \u00eencet, aproape ceremonial. Mira aduse, din geanta ei, o r\u0103d\u0103cin\u0103 mic\u0103 de tei. \u201eE legal?\u201d \u00eentreba tat\u0103l, cu o glum\u0103 \u00een col\u021bul gurii.<\/p>\n
\u201eO s\u0103-l iubim atent,\u201d spuse ea.<\/p>\n
L-au plantat l\u00e2ng\u0103 banc\u0103, cu grij\u0103, cu p\u0103m\u00e2nt bun adus \u00eentr-o pung\u0103 de p\u00e2nz\u0103. Mira, \u00een genunchi, \u00ee\u0219i murd\u0103ri m\u00e2inile \u0219i nu-i p\u0103ru r\u0103u. Ploaia le cur\u0103\u021ba \u00eencet. Teodor nu a mai venit din joiua aceea; atelierul s-a \u00eenchis dou\u0103 s\u0103pt\u0103m\u00e2ni mai t\u00e2rziu, cu un anun\u021b scris la fel de frumos ca pe bilet: \u201eMul\u021bumesc pentru c\u0103 mi-a\u021bi adus lucruri care au meritat s\u0103 fie reparate.\u201d Un vecin i-a spus Mirei c\u0103 Teodor s-a stins \u00een somn, cu o cutie muzical\u0103 deschis\u0103 pe mas\u0103.<\/p>\n
\u00cen prima var\u0103, teiul crescu doi pumni de frunze. Mira a lipit, cu band\u0103 transparent\u0103, pe sp\u0103tarul b\u0103ncii, un bile\u021bel: \u201eDac\u0103 \u00ee\u021bi este frig, e\u0219arfa ro\u0219ie e pentru tine. Dac\u0103 \u00ee\u021bi este team\u0103, ia o scrisoare. Dac\u0103 nu \u0219tii cum se r\u0103m\u00e2ne, ascult\u0103 v\u00e2ntul.\u201d Apoi, la bibliotec\u0103, \u00eentre volumele de poezii, a ascuns un casetofon mic. \u00cen fiecare zi de joi, pe la ora 18, ap\u0103sa Play. Vocea Anei se ridica, m\u0103surat\u0103, apoi prindea curaj, umpl\u00e2nd sala cu o melancolie cald\u0103. Oamenii nu \u0219tiau de unde vine c\u00e2ntecul. Unii ridicau capul, al\u021bii z\u00e2mbeau f\u0103r\u0103 motiv. Ea \u0219tia. Tat\u0103l ei, c\u00e2nd se nimerea prin preajm\u0103, se oprea, \u00ee\u0219i d\u0103dea ochelarii jos, \u0219i r\u0103m\u00e2neau a\u0219a, t\u0103cu\u021bi, \u00een fa\u021ba unui lucru care a refuzat s\u0103 moar\u0103.<\/p>\n
\u00centr-o dup\u0103-amiaz\u0103, o feti\u021b\u0103 cu cizme galbene s-a oprit la banc\u0103, a luat e\u0219arfa \u0219i \u0219i-a \u00eenf\u0103\u0219urat-o la g\u00e2t. \u201eMul\u021bumesc,\u201d a spus, cu voce tare, b\u0103ncii, \u0219i a fugit mai departe. Mira a r\u00e2s. Tat\u0103l ei a r\u00e2s \u0219i el. Viitorul, se g\u00e2ndi, se \u00eenva\u021b\u0103 din mici \u00eendr\u0103zneli.<\/p>\n
\u00cen toamn\u0103, Mira a organizat din nou Seara scrisorilor netrimise. A umplut biblioteca, ca \u0219i cum cineva ar fi ridicat acoperi\u0219ul \u0219i ar fi l\u0103sat norii s\u0103 coboare la nivelul rafturilor. La final, a citit propria ei scrisoare, scurt\u0103 \u0219i limpede: \u201eMie, care m-am gr\u0103bit s\u0103 cresc. E \u00een regul\u0103 s\u0103 fiu mai \u00eenceat\u0103. Am g\u0103sit banca. Am g\u0103sit melodia. Am g\u0103sit un mod de a r\u0103m\u00e2ne care nu doare.\u201d<\/p>\n
C\u00e2nd a ie\u0219it, ploua ca \u00eentr-o zi veche care te cunoa\u0219te bine. Teiul \u00ee\u0219i scutura frunzele, pe banc\u0103 mai r\u0103m\u0103sese un fir din e\u0219arfa ro\u0219ie, prins sub o \u0219urubelni\u021b\u0103 mic\u0103 pe care o recunoscu din atelierul lui Teodor. A ridicat-o, a z\u00e2mbit. Apoi, cu un gest reflex, a apropiat palma de sp\u0103tarul b\u0103ncii, ca \u0219i cum ar fi m\u00e2ng\u00e2iat un um\u0103r. \u201eMul\u021bumesc, mam\u0103,\u201d a \u0219optit. \u201eTe-am g\u0103sit.\u201d<\/p>\n
V\u00e2ntul, pe cineva, a\u0219 fi jurat, a c\u00e2ntat aceea\u0219i melodie simpl\u0103, ca o potec\u0103, undeva, \u00een scurta distan\u021b\u0103 dintre inimile care au \u0219tiut s\u0103 r\u0103m\u00e2n\u0103 \u0219i cele care au \u0219tiut s\u0103 plece. Iar ploaia, f\u0103r\u0103 graba de alt\u0103dat\u0103, a l\u0103sat ora\u0219ului timp s\u0103 respire. Banca, teiul \u0219i biblioteca au r\u0103mas, \u00een felul lor, un singur lucru: un loc unde scrisorile, uneori, chiar ajung.<\/p>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"
Ploua lini\u0219tit, ca \u0219i cum ora\u0219ul ar fi \u00eencercat s\u0103-\u0219i spele ferestrele de amintiri. Mira \u00eenchise u\u0219a bibliotecii \u0219i, \u00een mirosul de h\u00e2rtie veche \u0219i praf curat, deschise cutia pe care o adusese din podul tat\u0103lui ei. De c\u00e2nd mama plecase, casa r\u0103m\u0103sese plin\u0103 de obiecte care \u00eei repetau numele \u00een \u0219oapt\u0103: Ana. Un nume … Read more<\/a><\/p>\n","protected":false},"author":1,"featured_media":0,"comment_status":"closed","ping_status":"open","sticky":false,"template":"","format":"standard","meta":{"footnotes":""},"categories":[1],"tags":[],"class_list":["post-6301","post","type-post","status-publish","format-standard","hentry","category-uncategorized"],"_links":{"self":[{"href":"https:\/\/dobrezrodla.com\/index.php?rest_route=\/wp\/v2\/posts\/6301","targetHints":{"allow":["GET"]}}],"collection":[{"href":"https:\/\/dobrezrodla.com\/index.php?rest_route=\/wp\/v2\/posts"}],"about":[{"href":"https:\/\/dobrezrodla.com\/index.php?rest_route=\/wp\/v2\/types\/post"}],"author":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/dobrezrodla.com\/index.php?rest_route=\/wp\/v2\/users\/1"}],"replies":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/dobrezrodla.com\/index.php?rest_route=%2Fwp%2Fv2%2Fcomments&post=6301"}],"version-history":[{"count":1,"href":"https:\/\/dobrezrodla.com\/index.php?rest_route=\/wp\/v2\/posts\/6301\/revisions"}],"predecessor-version":[{"id":6302,"href":"https:\/\/dobrezrodla.com\/index.php?rest_route=\/wp\/v2\/posts\/6301\/revisions\/6302"}],"wp:attachment":[{"href":"https:\/\/dobrezrodla.com\/index.php?rest_route=%2Fwp%2Fv2%2Fmedia&parent=6301"}],"wp:term":[{"taxonomy":"category","embeddable":true,"href":"https:\/\/dobrezrodla.com\/index.php?rest_route=%2Fwp%2Fv2%2Fcategories&post=6301"},{"taxonomy":"post_tag","embeddable":true,"href":"https:\/\/dobrezrodla.com\/index.php?rest_route=%2Fwp%2Fv2%2Ftags&post=6301"}],"curies":[{"name":"wp","href":"https:\/\/api.w.org\/{rel}","templated":true}]}}