Dup\u0103 ce am aruncat ultima m\u00e2n\u0103 de p\u0103m\u00e2nt pe co\u0219ciug, am intrat \u00een casa mamei ca \u00een ap\u0103 rece. Pere\u021bii p\u0103strau \u00eenc\u0103 urme de calendare vechi, iar ceasul din buc\u0103t\u0103rie b\u0103tea f\u0103r\u0103 inim\u0103, ca un mar\u0219. C\u00e2nd a sunat telefonul, a vibrat \u00eentre dou\u0103 farfurii cu margine aurie, \u0219i numele ei a ap\u0103rut pe ecran ca un cuv\u00e2nt pe care nu-l pronun\u021bi de fric\u0103 s\u0103 nu-l risipe\u0219ti. \u201eMama\u201d. Am r\u0103spuns cu degetul care tremura. \u201eDac\u0103 ascul\u021bi asta, \u00eenseamn\u0103 c\u0103 n-am reu\u0219it s\u0103 te prind. Cheia e \u00een icoan\u0103. Iart\u0103-m\u0103 c\u0103 am t\u0103cut.\u201d Apoi un \u021biuit scurt, ca un oftat.<\/p>\n
Cheia era acolo unde spusese: lipit\u0103 cu leucoplast pe spatele unei icoane \u00eentunecate, ascuns\u0103 ca un os \u00een piept. Am urcat la pod. Lemnul sc\u00e2r\u021b\u00e2ia sub pa\u0219i, miros de praf cald \u0219i lev\u0103n\u021bic\u0103 veche, iar o d\u00e2r\u0103 de lun\u0103 f\u0103cea s\u0103 luceasc\u0103 un col\u021b de cutie metalic\u0103. \u00cen cutie, \u00eentre scrisori \u00eeng\u0103lbenite, st\u0103tea un telefon mic, cu butoane tocite, lipit cu o h\u00e2rtie pe care scria \u201eMiercuri, 19:03\u201d, \u0219i o caset\u0103 audio cu eticheta \u201ePentru c\u00e2nd nu mai pot\u201d. Am ap\u0103sat play. Vocea mamei s-a umplut de umbre \u00een pod: \u201eNu e\u0219ti tu… dar e\u0219ti al meu. Dac\u0103 sun\u0103, \u00eenseamn\u0103 c\u0103 n-am avut curaj \u00een fa\u021b\u0103. Deschide scrisoarea cu panglica ro\u0219ie.\u201d<\/p>\n
Am desf\u0103cut panglica ro\u0219ie cu un gest de ho\u021b. \u201e\u00cen spitalul din \u201989 s-au stins luminile. Dou\u0103 br\u0103\u021b\u0103ri cu acela\u0219i num\u0103r, dou\u0103 mame cu aceea\u0219i fric\u0103. Am ie\u0219it cu un copil care nu era al meu. Am aflat t\u00e2rziu. Am c\u0103utat cealalt\u0103 femeie \u0219i am g\u0103sit doar o u\u0219\u0103 \u00eenchis\u0103 \u0219i un pa\u0219aport gol. Te-am iubit \u00een ciuda adev\u0103rului \u0219i din pricina lui. Copilul meu s-a numit Mihai. Pe tine te-am botezat Andrei.\u201d Am sim\u021bit cum mi se mic\u0219oreaz\u0103 pieptul, cum se str\u00e2nge aerul ca o hain\u0103 ud\u0103 pe mine. Foto\u00adgrafia din cutie ar\u0103ta un b\u0103ie\u021bel cu un semilun\u0103, o cicatrice mic\u0103 deasupra spr\u00e2ncenei. Eu nu o aveam.<\/p>\n
\u201eDac\u0103 scrisorile ajung unde trebuie, dac\u0103 nu m-am \u00een\u0219elat iar, o s\u0103 v\u0103 g\u0103si\u021bi. Joi, peronul 2, ultimul tren. Spune-i: te-am a\u0219teptat la fiecare mas\u0103. Spune-i: nu mi-am iertat niciodat\u0103 m\u00e2inile.\u201d Am cobor\u00e2t din pod cu scrisorile la piept, ca un om care cara o pas\u0103re r\u0103nit\u0103. A doua zi, la aceea\u0219i or\u0103, telefonul a sunat singur din buc\u0103t\u0103rie. M-am uitat. Pe ecran scria din nou \u201eMama\u201d. Programase apeluri. \u00ce\u0219i programase curajul.<\/p>\n
La gar\u0103 mirosea a fier \u00eencins \u0219i a ploaie care nu se hot\u0103ra. Lampa rece arunca umbre lungi pe dale, iar trenul de sear\u0103 \u00ee\u0219i potrivea respira\u021bia cu a mea. \u201eAndrei?\u201d, a spus cineva. M-am \u00eentors. Era b\u0103rbatul din fotografie, dar crescut, cu aceea\u0219i semilun\u0103 de lumin\u0103 deasupra spr\u00e2ncenei. \u201eMihai?\u201d, am scos cuvintele ca pe un os din g\u00e2t. Ne-am privit ca doi oameni care privesc \u00eentr-o oglind\u0103 \u0219i nu se recunosc. A r\u00e2s scurt, rupt. \u201eA venit o vecin\u0103 cu o scrisoare dup\u0103 \u00eenmorm\u00e2ntare. A spus c\u0103… a spus c\u0103 mama voastr\u0103 e \u0219i a mea.\u201d<\/p>\n
Am mers acas\u0103 pe jos, ca s\u0103 avem timp s\u0103 ne facem curaj. Buc\u0103t\u0103ria mirosea \u00eenc\u0103 a ceai \u0219i a s\u0103pun de rufe. Am pus caseta. Vocea ei s-a a\u0219ezat \u00eentre noi: \u201eDac\u0103 sunte\u021bi doi, l\u0103sa\u021bi telefonul \u00eenapoi pe mas\u0103 \u0219i m\u00e2nca\u021bi. Gre\u0219elile se spal\u0103 cu p\u00e2ine cald\u0103.\u201d \u00cen congelator, g\u0103lu\u0219te cu un bilet lipit: \u201ePentru c\u00e2nd o s\u0103 fi\u021bi acas\u0103, \u00een sf\u00e2r\u0219it.\u201d Am r\u00e2s \u0219i am pl\u00e2ns \u00een acela\u0219i timp, ca doi copii care au \u00eenv\u0103\u021bat am\u00e2nat s\u0103 rosteasc\u0103 \u201emam\u0103\u201d.<\/p>\n
\u00cen fundul cutiei, sub fotografii rupte, am g\u0103sit un plic gros: \u201ePentru femeia care m-a iertat.\u201d Un act de dona\u021bie, semnat la un notariat, data p\u0103rea imposibil\u0103: cu o zi dup\u0103 ce o \u00eengropasem. \u201eE o gre\u0219eal\u0103,\u201d am spus. \u201eOri… ori nu?\u201d Ne-am \u00eembr\u0103cat din nou \u0219i am urcat \u00een primul autobuz spre adresa de pe document. O scar\u0103 veche, ferigi la geam, lumina palid\u0103 a blocului care a v\u0103zut prea multe pove\u0219ti. La u\u0219\u0103, o femeie b\u0103tr\u00e2n\u0103, cu ochi umezi care sem\u0103nau cu ai no\u0219tri. \u201eSunte\u021bi ai Anei,\u201d a spus \u00eencet. \u201eA venit \u00een ajun. A l\u0103sat totul \u0219i mi-a cerut ceva ce n-am putut s\u0103-i refuz: s\u0103 deschid u\u0219a dac\u0103 doi b\u0103ie\u021bi or s\u0103 vin\u0103, \u00eentr-o zi.\u201d<\/p>\n
Am intrat, iar \u00een mirosul de m\u0103r copt \u0219i medicamente am auzit alt tip de lini\u0219te, una \u00een care cineva a a\u0219teptat ani. Pe mas\u0103, dou\u0103 chei de cas\u0103, legate cu panglici diferite: una ro\u0219ie, una albastr\u0103. \u201eMi-a zis s\u0103 v\u0103 spun c\u0103 nu v-a ales pe r\u00e2nd, v-a ales pe am\u00e2ndoi deodat\u0103. Numai c\u0103 via\u021ba a \u00eent\u00e2rziat.\u201d Mihai \u0219i-a dus m\u00e2na la cicatrice, ca \u0219i cum ar fi vrut s-o \u0219tearg\u0103. Eu m-am uitat la palmele mele, care nu mai \u0219tiau cui apar\u021bin.<\/p>\n
Seara, c\u00e2nd ne-am \u00eentors \u00een Buc\u0103t\u0103ria cu scrisori, telefonul a sunat \u00eenc\u0103 o dat\u0103. Am pus pe speaker. \u201eDac\u0103 ai ajuns p\u00e2n\u0103 aici, opre\u0219te-m\u0103.\u201d M-am uitat la Mihai, iar el a dat din cap. Nu am oprit. \u201eNu e\u0219ti tu… cel pe care l-am n\u0103scut. Dar e\u0219ti tu, copilul meu. De fiecare dat\u0103 c\u00e2nd am rostit ‘Andrei’, am rostit \u0219i ‘Mihai’ \u00een g\u00e2nd. Dac\u0103 a\u021bi g\u0103sit cheile, deschide\u021bi \u00eempreun\u0103. Casa e a voastr\u0103 c\u00e2t o s\u0103 vre\u021bi. Iar eu sunt a voastr\u0103, chiar dac\u0103 nu mai sun.\u201d Apoi lini\u0219te. Un fel de lini\u0219te de dup\u0103 ploaie, c\u00e2nd totul miroase mai tare, dar nu mai doare.<\/p>\n
Am stins lumina. \u00cen \u00eentunericul moale, cu geamul u\u0219or deschis \u0219i cu zgomotul ora\u0219ului ca un val departe, am \u00een\u021beles c\u0103 nu exist\u0103 cu adev\u0103rat ultima oar\u0103 c\u00e2nd cineva te strig\u0103 pe nume. Uneori, numele vine dintr-o caset\u0103, dintr-un act cu o dat\u0103 ciudat\u0103, din ochii unui str\u0103in care \u00ee\u021bi seam\u0103n\u0103. Alteori, vine din p\u00e2inea cald\u0103 pe care o rupi cu altcineva, la masa la care, \u00een sf\u00e2r\u0219it, sunte\u021bi doi.<\/p>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"
Dup\u0103 ce am aruncat ultima m\u00e2n\u0103 de p\u0103m\u00e2nt pe co\u0219ciug, am intrat \u00een casa mamei ca \u00een ap\u0103 rece. Pere\u021bii p\u0103strau \u00eenc\u0103 urme de calendare vechi, iar ceasul din buc\u0103t\u0103rie b\u0103tea f\u0103r\u0103 inim\u0103, ca un mar\u0219. C\u00e2nd a sunat telefonul, a vibrat \u00eentre dou\u0103 farfurii cu margine aurie, \u0219i numele ei a ap\u0103rut pe ecran … Read more<\/a><\/p>\n","protected":false},"author":1,"featured_media":0,"comment_status":"closed","ping_status":"open","sticky":false,"template":"","format":"standard","meta":{"footnotes":""},"categories":[1],"tags":[],"class_list":["post-6303","post","type-post","status-publish","format-standard","hentry","category-uncategorized"],"_links":{"self":[{"href":"https:\/\/dobrezrodla.com\/index.php?rest_route=\/wp\/v2\/posts\/6303","targetHints":{"allow":["GET"]}}],"collection":[{"href":"https:\/\/dobrezrodla.com\/index.php?rest_route=\/wp\/v2\/posts"}],"about":[{"href":"https:\/\/dobrezrodla.com\/index.php?rest_route=\/wp\/v2\/types\/post"}],"author":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/dobrezrodla.com\/index.php?rest_route=\/wp\/v2\/users\/1"}],"replies":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/dobrezrodla.com\/index.php?rest_route=%2Fwp%2Fv2%2Fcomments&post=6303"}],"version-history":[{"count":1,"href":"https:\/\/dobrezrodla.com\/index.php?rest_route=\/wp\/v2\/posts\/6303\/revisions"}],"predecessor-version":[{"id":6304,"href":"https:\/\/dobrezrodla.com\/index.php?rest_route=\/wp\/v2\/posts\/6303\/revisions\/6304"}],"wp:attachment":[{"href":"https:\/\/dobrezrodla.com\/index.php?rest_route=%2Fwp%2Fv2%2Fmedia&parent=6303"}],"wp:term":[{"taxonomy":"category","embeddable":true,"href":"https:\/\/dobrezrodla.com\/index.php?rest_route=%2Fwp%2Fv2%2Fcategories&post=6303"},{"taxonomy":"post_tag","embeddable":true,"href":"https:\/\/dobrezrodla.com\/index.php?rest_route=%2Fwp%2Fv2%2Ftags&post=6303"}],"curies":[{"name":"wp","href":"https:\/\/api.w.org\/{rel}","templated":true}]}}