Cristian Popescu Piedone, în calitate de președinte al Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), a demarat o serie de controale riguroase în stațiunile de pe litoralul românesc. Recent, acesta a ajuns la Mamaia, unde a verificat mai multe magazine, printre care și un supermarket din rețeaua Profi. Ce a descoperit acolo l-a făcut să reacționeze dur și să dispună închiderea imediată a unității.
În cadrul acțiunii de control efectuate alături de comisarii Comandamentului Litoral 2025, Piedone a constatat o serie de nereguli grave legate de siguranța alimentelor, igienă precară și informare incorectă a consumatorilor. Supermarketul Profi din Mamaia a fost una dintre țintele vizate, iar neregulile au fost prezentate public chiar de Piedone pe rețelele sociale.
Vizibil indignat de starea magazinului, Piedone le-a transmis angajaților un mesaj ferm:
„Afara sunt 40 de grade, iar vitrina ține produsele la 12 grade! E ori lipsă de personal, ori dezinteres total. Dacă nu curățați, dacă nu organizați, dacă nu respectați consumatorul… înseamnă că vă interesează doar banii. Curățenie de urgență, reparații și apoi chemați comisarii. Nu mai merge cu avertismente!”, a spus acesta în timpul controlului.
Șeful ANPC a mai subliniat că problemele repetate vor duce la măsuri drastice, inclusiv suspendarea activității pe termen nedeterminat.