Cristian nu avusese niciodată o relație apropiată cu tatăl său. Un bărbat sobru, puțin vorbăreț, mereu preocupat, aproape misterios. După înmormântare, în timp ce elibera casa copilăriei, Cristian a urcat în pod, unde a găsit o cutie veche, învelită în pânză de păianjen. Înăuntru – o singură casetă video VHS, fără titlu sau vreo etichetă.

Curiozitatea l-a împins să caute un videoplayer funcțional, lucru din ce în ce mai rar. Când în sfârșit a reușit să redea imaginile, a rămas înmărmurit.

Pe ecran apărea tatăl său, vorbind direct către cameră, într-un ton grav, dar blând. Spunea că dacă fiul său vede acea înregistrare, înseamnă că a venit momentul să afle adevărul. A urmat o confesiune uluitoare: Cristian fusese adoptat, iar părinții lui biologici… nu doar că trăiau, dar și încercaseră să-l contacteze în urmă cu ani de zile.

Tatăl său adoptiv îl protejase de acest adevăr, temându-se că îl va pierde. Dar acum, în fața morții, a vrut să-i lase cheia către trecut.

Pe casetă era și o adresă, undeva într-un sat uitat din nordul țării. Cristian a urcat în mașină și a plecat fără să stea pe gânduri. La capătul drumului l-a așteptat o femeie bătrână, cu ochii în lacrimi, care i-a întins o fotografie cu el bebeluș și i-a spus: „Te-am visat în fiecare noapte timp de 30 de ani…”