După moartea tatălui său, Andrei s-a întors pentru ultima oară în casa părintească dintr-un orășel liniștit de provincie. Avea în plan doar să adune câteva amintiri, să golească camerele și să închidă pentru totdeauna ușa unei epoci. Însă ceea ce a găsit în biroul său vechi de copil avea să îi schimbe complet traiectoria vieții.

Printre cărți prăfuite și caiete uitate, într-un sertar pe care nu și-l mai amintea, a descoperit un plic galben, pe care scria stângaci: „Pentru Andrei din viitor.” Era scrisul lui, de copil. Curios, a desfăcut cu grijă scrisoarea. Primele rânduri erau jucăușe, pline de vise de copil — despre roboți, călătorii pe Lună și fotbal.

Dar finalul… era cu totul altceva.

„Dacă citești asta, înseamnă că ești pregătit. Du-te la bunica Anișoara. Ea ți-a păstrat ce ți-am promis.”

Șocul a fost dublu: bunica Anișoara murise în urmă cu 20 de ani. Sau cel puțin, așa i se spusese. Ce a urmat pare ireal. A început o căutare în trecut, în arhive, prin vecini și rude. A descoperit că Anișoara nu murise în realitate atunci, ci… fusese internată într-un azil privat, departe de ochii familiei, unde trăia încă, în tăcere, la 97 de ani.

Când Andrei a ajuns acolo, bătrâna l-a privit ca și cum îl așteptase dintotdeauna. Fără să spună un cuvânt, i-a înmânat o cutie mică de metal. În ea se afla un obiect pe care Andrei îl pierduse când avea doar 9 ani – un ceas vechi, primit de la bunicul său, dar și… un bilețel cu patru cifre. Codul unui cont bancar.

În cont erau economiile păstrate de familia sa de-a lungul generațiilor. Suficient cât să-i permită să-și ia viața de la capăt. Dar adevărata comoară n-a fost banii – ci revelația că trecutul nu e niciodată complet închis.