Tanti Livia avea 83 de ani și trăia de 18 ani într-un azil din Buzău. Nu o vizita nimeni. Toți spuneau că nu mai are pe nimeni. Îi plăcea să cânte romanțe vechi și să privească păsările. Își amintea doar frânturi din trecut.
Într-o dimineață de duminică, la recepție a intrat un bărbat de vreo 45 de ani, emoționat. Ținea în mână o fotografie ruptă pe jumătate. Pe spate scria: „Cu dragoste, pentru mama mea”.
Când a ajuns în fața bătrânei, i-a spus:
„Nu știu sigur… dar cred că ești mama mea.”
Femeia a început să tremure. A cerut poza. A atins-o cu degetele. A șoptit un nume pe care nu-l mai spusese de zeci de ani.
Adevărul? Livia fusese nevoită să-și lase copilul la spital când avea doar 22 de ani, într-o perioadă în care trăia pe străzi. Îl crezuse mort. Nu se întorsese niciodată. Nimeni nu i-a spus că băiatul a supraviețuit și a fost adoptat.
Acum, după atâta timp, el a căutat-o. A venit cu o fotografie găsită în actele de adopție.
Au stat ore întregi de vorbă. N-a fost nevoie de ADN. Erau ochii ei. Și ochii lui. Exact la fel.
Această poveste este o ficțiune. Orice asemănare cu persoane sau evenimente reale este pur întâmplătoare.