Într-o dimineață mohorâtă de toamnă, trecătorii dintr-un parc liniștit din Cluj au observat ceva neobișnuit: un cățel mic, murdar, cu blănița udă și lipită de corp, stătea nemișcat sub o bancă. Ochii lui – mari, umezi, goi de speranță – priveau în gol, de parcă aștepta pe cineva care nu avea să mai vină niciodată.

Fusese abandonat. Legat cu o sfoară de lemnul băncii, fără apă, fără hrană, fără niciun bilet sau explicație. Doar tăcere.

Zeci de oameni au trecut pe lângă el. Unii i-au făcut poze. Alții au oftat și au mers mai departe. Nimeni nu s-a oprit. Până când… a apărut EA.

Mara, o fetiță de doar 7 ani, ieșise la plimbare cu bunica ei. Când l-a văzut, a încremenit. A tras-o de mână pe bunică și i-a șoptit:
„Nu putem să-l lăsăm aici… se uită la mine ca și cum m-ar cunoaște.”

A îngenuncheat lângă el, i-a întins o bucată de covrig și i-a spus calm:
„Eu nu te voi abandona niciodată.”

Ce a urmat pare desprins dintr-un film. Salvarea. Prima noapte în siguranță. Prima baie. Prima coadă mișcată din fericire. Și un nume nou: Nico.

Astăzi, Nico este de nerecunoscut: jucăuș, sănătos, iubit. Doarme lângă Mara și o însoțește peste tot. Legătura lor e de nedescris.

❤️ Uneori, nu noi salvăm animalele. Ele ne salvează pe noi.