Nu-mi venea să cred. Inima îmi bătea în piept ca o tobă, iar picioarele mi se înmuiaseră. Mireasa din fața mea era… Luciana.

Nu, nu putea fi ea. Luciana, femeia pe care o plânsesem, pe care o jelisem ani la rând, cea pe care o crezusem moartă. Mama fiicei mele.

Ea a tresărit când privirea noastră s-a întâlnit, dar și-a recăpătat rapid masca de gheață, zâmbind protocolar pentru invitați. Eu însă simțeam cum tot ce clădisem în cinci ani – liniștea, afacerea, echilibrul meu fragil – se prăbușea în praf.

Alma mă strângea de mână, neînțelegând nimic. „Tati, de ce tremuri?”, m-a întrebat cu ochii mari, nevinovați. Am înghițit în sec și am strâns-o mai tare lângă mine.

Esteban, mirele, radia de fericire. Nu știa nimic. Cum ar fi putut? Cât de perfid fusese jocul Lucianei? Să dispară din viața mea, să mă lase cu un copil mic, să mă rupă în bucăți… iar acum să apară în rochia albă, lângă prietenul meu cel mai bun.

Pe drum spre masă, am simțit mirosul de flori albe și sare de mare. Totul părea idilic, dar pentru mine era un coșmar. Mă gândeam la mama mea, la serile când îmi spunea: „Feriți-vă de oamenii care mint frumos, Javiere. Ei dor cel mai tare.”

Și acum, cuvintele ei îmi răsunau în cap ca un blestem.

Când toată lumea s-a ridicat să aplaude primul dans al mirilor, m-am ridicat și eu, dar nu pentru aplauze. Am mers spre ieșirea din sală, trăgând-o pe Alma de mână. Nu mai puteam respira.

Dar înainte să apuc să ies, o voce moale, pe care aș fi recunoscut-o oriunde, a șoptit: „Javier…”

M-am întors. Luciana stătea în prag, cu voalul dat la o parte. Era ea. Aceleași trăsături, același zâmbet ușor obosit, dar ochii… ochii îi erau altfel. Purtau în ei ani de vină și de tăcere.

„Nu ai murit…” am spus, aproape fără glas.

Ea a închis ochii și a dat din cap. „Nu. A fost tatăl meu. El a făcut totul. M-a obligat să plec, să semnez actele, să te las… și apoi mi-a spus să nu te mai caut niciodată. M-a ascuns în străinătate, cu prețul a tot ce eram.”

Mă simțeam amețit. „Și Alma? Ai abandonat-o!”

Luciana și-a dus mâinile la gură, iar lacrimile i-au curs pe sub machiajul perfect. „Nu o știam… mi-au spus că ești tu împotriva mea. Că ai păstrat copilul doar ca să mă pedepsești. Javier, eu…”

Dar nu mai aveam putere s-o ascult. Am luat-o pe Alma în brațe și am ieșit din sală. Am mers pe plajă, lăsând în urmă muzica și râsetele. Marea bătea ritmic la mal, iar cerul părea mai greu ca niciodată.

Alma mi-a atins obrajii. „Tati, de ce plângea doamna aia? Cine era?”

Am inspirat adânc. Cum să-i spun? Cum să explic unei fetițe de cinci ani că femeia care tocmai se măritase cu altul era mama ei, crezută moartă?

Am ridicat-o sus, ca pe o comoară, și i-am răspuns cu voce fermă: „Doar cineva din trecut, iubita mea. Cineva care nu contează.”

Și am știut că asta era alegerea mea. Nu aveam să las fantomele trecutului să ne rănească din nou.

Luciana făcuse alegerile ei. Eu îl aveam pe Alma.

Și pentru prima dată în cinci ani, am simțit că trecutul chiar putea să rămână în urmă.

Am ridicat privirea spre cer și am șoptit: „Gata. E timpul să mergem înainte.”

Alma a zâmbit și a început să cânte încetișor un cântecel pe care îl învățase la grădiniță, iar vocea ei curată s-a amestecat cu vuietul valurilor. În acel moment, am înțeles că adevărata mea familie era chiar acolo, în brațele mele.

Și nimeni, niciodată, nu avea să ne mai despartă.

Această lucrare este inspirată din evenimente și persoane reale, însă a fost ficționalizată în scopuri creative. Numele, personajele și detaliile au fost schimbate pentru a proteja intimitatea și pentru a îmbunătăți narațiunea. Orice asemănare cu persoane reale, în viață sau decedate, sau cu evenimente reale este pur întâmplătoare și nu este intenționată de către autor.

Autorul și editorul nu își asumă responsabilitatea pentru exactitatea evenimentelor sau pentru modul în care sunt portretizate personajele și nu sunt răspunzători pentru eventuale interpretări greșite. Această poveste este oferită „ca atare”, iar orice opinii exprimate aparțin personajelor și nu reflectă punctele de vedere ale autorului sau ale editorului.